Această întrecere, la care și-au anunțat participarea peste 200 de sportivi, din 26 de țări, specializați în acest tip de competiții, din ce în ce mai răspândite în întreaga lume, face parte din programul de dezvoltare al Federației Române de Atletism.
„Ultraatletismul câștigă din ce în ce mai mult adepți astăzi, iar Federația Română de Atletism este pregătită să susțină și să dezvolte această nouă ramură a atletismului. Organizarea acestui campionat ne onorează și, în același timp, ne obligă să demonstrăm că în România se pot organiza cu succes competiții de anvergură europeană. Pentru noi este o mare onoare ca în 105 ani de existență a FRA să organizăm primul campionat european din România. El este foarte bun pentru noi pentru că putem căpăta experiență. Va fi unul dintre evenimentele organizate în anul aniversar al României și el va fi organizat la cel mai înalt nivel, sunt convins de asta”, a precizat președintele FRA.
FRA își propune ca în viitorul apropiat să organizeze și o competiție majoră la nivel european pe pistă pentru a figura într-o manieră cât mai complexă, la vârf, în programul competițional european, a menționat Florea.
„Pentru organizarea CE de ultramaraton de 24 ore de la Timișoara am avut acordul MTS, care contribuie și financiar, deși aportul privat este mai mare. Bugetul competiției este de aproximativ 120.000 euro, privat și public, iar mediatizarea internațională va fi făcută de Asociația Internațională de Ultraatletism (IAU)”, a precizat președintele FRA.
Pe de altă parte, prezent la conferință, Nadeem Khan, președinte în exercițiu al Asociației Internaționale de Ultraatletism, membru al Board-ului IAAF, s-a arătat încântat că aceste Europene vor avea loc la Timișoara, un oraș foarte frumos, care, de altfel, va fi ales Capitala europeană a culturii pentru anul 2021. „Sunt convins că România va organiza un concurs perfect, la care participă circa 200 de atleți din 26 de țări. Am fost la Timișoara și am fost încântat de modul în care va fi organizat”, a subliniat oficialul canadian.
Managerul competiției internaționale S24H, Diana Amza, și ea alergătoare de ultramaraton, a cărei experiență a contribuit decisiv la acordarea dreptului de organizare a întrecerii continentale, a declarat la rândul ei.
„Am fost investiți cu încrederea Asociației Internaționale de Ultraatletism (IAU). România are acum oportunitatea de a arăta că poate face lucrurile la un standard foarte ridicat și poate sta mândră la masă cu oricare altă țară europeană. Este o ocazie excelentă să ne unim forțele. Când mai multe inimi bat pentru aceeași viziune, rezultatul nu are cum să fie altcumva decât impresionant”.
Marius Dunca, ministrul Tineretului și Sportului, a punctat, în încheiere,importanța acestui moment pentru sportul românesc.
„Consider că orice eveniment de talie internațională este un bun prilej și o oportunitate pentru noi ca țară să ne promovăm sportivii, dar să le dăm și încredere. Federația Română de Atletism este între primele 10 federații din țara noastră și o să facă parte dintr-un program național de sprijinire a acestei ramuri sportive la nivel de școli, de grădinițe. Noi ne dorim să aducem în România cât mai multe competiții. Anul trecut am organizat 110 competiții internaționale și toate au fost un succes. Așa că vrem ca și anul acesta, dar și în anii care vin, țara noastră să fie gazda unor competiții majore.”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER